Dennis Man, dezamăgit deși FCSB a învins FC Voluntari. „Văd că oamenii se răzbună pe mine”. Mesaj emoționant pentru Mihai Pintilii

Redactor:
Sorin Barbu
Dennis Man, dezamăgit deși FCSB a învins FC Voluntari. „Văd că oamenii se răzbună pe mine”. Mesaj emoționant pentru Mihai Pintilii
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a câștigat cu 2-1 duelul cu FC Voluntari și se află pe primul loc la patru puncte de CFR Cluj, principala urmăritoare. Dennis Man a pus din nou umărul la victoria echipei sale. A deschis scorul și a ajuns la reușita cu numărul 14 din acest campionat. Jucătorul nu a fost foarte bucuros la interviurile de la finalul partidei. Nu înțelege de ce „oamenii se răzbună” pe el.

FCSB a dominat la început până la final partida cu FC Voluntari. Dennis Man și Florin Tănase au adus marcat pentru gazde, dar jucătorii lui Toni Petrea au avut emoții pe final, după ce oaspeții au redus din handicap prin Jefte Betancor.

„Importante sunt cele trei puncte, mergem încrezători înainte, a fost un meci greu, s-a resimţit oboseala de la meciul trecut, au fost puţine zile de recuperare, dar nu avem ce face. E mai greu să te menţii, importante sunt cele trei puncte şi mutăm presiunea pe CFR. CFR-ul are un lot valoros şi foarte mare, cu jucători buni, nu ştiu dacă plecarea lui Djokovic e o problemă pentru ei. Important e ca noi să ne câştigăm meciurile pe care le avem şi să punem puncte în clasament” a declarat Dennis Man.

Mesaje emoționate pentru Mihai Pintilii

Dennis Man a marcat cu FC Voluntari golul cu numărul 14 din acest campionat și i-a dedicat reușita lui Mihai Pintilii. Zestrea lui putea să fie și mai mare, dar Florin Tănase nu l-a lăsat să execute o lovitură de la 11 metri.

„Pintilii trece prin momente grele în familia lui, suntem alături de el, îl susţinem cu toată inima şi victoria asta i-o dedicăm lui”, a mai spus cel mai bun marcator al FCSB.

„Din păcate mama lui Pintilii nu trece prin momente foarte bune, este la iași. Sperăm să-și revină, ne pare rău”, a declarat și antrenorul Toni Petrea

„Văd că oamenii se răzbună pe mine”

Dennis Man a avut și un mesaj pentru contestatarii săi. Spune că oamenii au reacționat agresiv când au citit în ziare că are oferte de multe milioane de euro.

„Nu ştiu de nicio ofertă, văd şi eu prin ziare ce se scrie, sunt zilnic transferat pe la toate echipele din Europa, dar nu sunt eu de vină şi nu e problema mea asta. Văd că oamenii se răzbună pe mine, dar eu încerc să-mi fac treaba pe teren, nu mă gândesc la un transfer acum. Î

ncerc să-mi văd de treaba mea, să dau totul cât timp sunt aici şi să las la o parte transferurile şi ce se scrie zi de zi. La sfârşitul campionatului să dea Dumnezeu să ieşim campioni şi vom vedea pe ce drum vom merge”, a mai spus Man

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×